Sunt la a doua comandă și am să fiu sinceră, gustul este clar de supă de oase. Pentru mine, nu este foarte ușor de înghițit la prima oră a zilei însă am găsit o variantă prin care îl amestec cu afine, lapte vegetal și iese un smoothie pe cinste, adică o masă. Ideea este ca și dacă ar fi fost în continuare greu de înghițit tot l-aș fi comandat din nou. Articulațiile nu mai dor, pielea arată mult mai bine și eu mă simt foarte bine. De data aceasta am luat și supă de oase fără adaos de fructe pentru ca o pot folosi și la gătit. De asemenea, am comandat untură de vită care este senzațională. Am tras niște legume la tigaie cu o linguriță de untură… o nebunie. Totul este natural, fără aditivi și acum hai să fim serioși, am crescut în România cu puțină slană, așa ca celula noastră cunoaște grăsimea curată de animal. Dacă ne nășteam și creșteam în Grecia, clar uleiul de măsline era de elecție. Oricum nu se exclud una pe cealaltă atâta timp cât moderația primează. Felicitări pentru idee, nouă ne ușurați viața și ne însănătoșiți corpul.
Despre ColagenPlus? Ce as putea sa spun? Un produs foarte bun!! Este a 3-a sau a patra oara cand comand!! Comanda o fac intotdeauna ptr 60 de zile (12 cutii), dar ne ajunge doar ptr 30 de zile, deoarece folosește si sotul meu. De cand luam acest supliment alimentar, articulațiile noastre ne multumesc, căci funcționează cu mult mai bine. Nu putem spune ca suplimentul acesta "face minuni", dar evident, diferența este absolut vizibila!!
Felicitări si multumiri echipei care îl produce, atât ptr ideea, cât si ptr formula găsită, care face ca eficienta produsului sa fie maximă!!
Am comandat colagen100%natural, calitate excelenta, livrare in conditii de protectie toatala, recomand acest produs
M-am decis să încerc ColagenPlus pentru că, am tot căutat o alternativă naturală la pudrele industriale. Faptul că este obținut direct din supă concentrată de oase de vită Angus, mai e făcută și de Paul😉,fără niciun fel de aditivi, conservanți sau zaharuri, m-a convins instant. Îl folosesc de 2 săptămâni doar, dar deja observ o îmbunătățire vizibilă a flexibilității și mai puțin disconfort la efort, plus dispariția misterioasă a unei dureri acute la umărul drept! Este foarte ușor de digerat și îl simt ca un pansament gastric . De gust nici nu mai explic🤤Concentrația de 19 mg de colagen natural pe porție, n-are rost , n-are cum mai genial, este imbatabilă. Livrarea se face congelată pentru a păstra toate proprietățile! Cea mai gustoasă investiție în pielea mea!🐄❤️ 5/5 stele! 🍖🍖🍖🍖🍖
Am fost foarte mulțumită,cum au fost ambalate cutiile,erau înghețate .Am inceput sa măninc zilnic colagen plus,aștept rezultatul,care cred eu, că o să dureze destul pina o să apară,tinind cont că am o coxartroză destul de avansată.Am speranța,că mă va ajuta.
E un produs excepțional. Abia am început să îl folosesc. E acceptabil la gust. Efectele urmează sa se vadă. Pentru depozitarea lui vreme de 3 luni cât durează tratamentul E necesar un sertar de congelator gol.
A fost expediat foarte corect ambalat si congelat , pur și simplu pe când afară erau plus 36 de grade Celsius.
Felicitări și firmei de luvrare
Testez supa de oase clasica de 1 saptamana, are o textura buna, gust clasic de supa de vita
Ambalajul ok, se dezgheata in 12 ore in frigider si ramane gelatinos timp de cateva zile in frigider pana la consumulnintegral dara sa-si schimbe calitatile
Ma astept sa simt efectele colagenului dupa cura completa prin refacerea rapida a articulatiilor dupa antrenamentele intense la sala si atunci cu siguranta voi introduce produsul in rutina mea refacand stocul constant
Foarte eficient, am probleme cu articulatia umarului si de cand il folosesc s-a imbunatatit mobilitatea.
Placut la gust ,il folosesc zilnic .Stiti de cand asteptam sa apara acest colagen natural? Felicitari ! si ma bucur ca un roman a facut asta .
Sunt foarte impresionata de calitatea acestui produs! 100% natural, gust placut (dark fruits), livrare in conditii optime. Recomand cu mare incredere.
Il consum doar de o luna si apreciez ca este natural, doar cu ingrediente simple. Pt mine este destul de greu de tolerat gustul, voi incerca mai multe variante pt al consuma. Per total, sunt multumita de prosus
Dintte tipirile de colagen pe care le-am luat, Colagen Plus este formula cea mai naturalâ și placută de luat și are beneficii enorme pentru sănătatea articulațiilorsi nu numai. Eu prefer sa iau colagenul Plus in diferite smothie-uri . Multumesc echipa Colagen Plus pentru acest produs minunat .
Ambalat foarte bine a ajuns in conditi excelente , ce pot sa zic aștept sa vina și rezultatul nu putem cere de pe o zi pe alta.Rabdare și răbdare.
„Folosesc acest colagen de un an și sunt foarte mulțumită de rezultate. Se dizolvă ușor, nu are gust și am observat îmbunătățiri atât la nivelul pielii, cât și al unghiilor și părului. Pielea pare mai hidratată și mai elastică, iar durerile articulare s-au redus. Un mare plus este compoziția bogată în colagen și vitamine. Recomand cu încredere pentru cei care vor un produs de calitate și rezultate vizibile
Extraordinar de prompt. Ambalajul foarte precis si corespunzător. Am început doar de 5 zile consumul. Vedem.
Este minunat! Eu il servesc dimineata exact cum este cu un castravete sau o rosie, ca pe o masa de dimineata. Daca iti place racitura nu are cum sa nu-ti placa. Nu are gust tare de carne. Foarte tare este!!! Mi-am luat pentru 3 luni. Mi-as fi dorit sa am posibilitatea sa cumpar doar o singura galetusa cu afine sa vad cum este inainte de a luat 6 . Ar fi ok daca ati adauga si aceasta oferta pt cine doreste sa incerce.Foarte ok.Felicitari!!
Abia am început să consum produsul. Urmează să evaluez efectul!
Dar condițiile de transport și evaluare ireproșabile!
Produsele voastre sunt de excelenta , ma simt bine fara dureri la mijloc ,la sold si genuchi .Asteptam acest produse deoarece colagenul din oase de vita este cel mai bun .FELICITARICei care nu stiu pot cauta pe internet LECTIA DR.YOLLOK.Alege CUNOASTEREA deoarec numai un om informat se poate salva singur !
Sursa naturală şi eficientă de colagen este supa naturală de oase.
Ambalarea şi distribuția rapidă la domiciliu sunt excelente!
Produsul este o piftie foarte gustoasă fără grăsime care poate fi înghițită pe stomacul gol.
Iau zilnic in macare 1 lingura si ce sa vezi -durerile de mijloc dimineata NU MAI SUNT ! MULTUMESC DIN SUFLET ! Am 79 de ani,sunt terapeut .
In curand voi mai lua si nu ma mai despart de el ! Am facut comentarii si la unele din anunturile voastre si le-am recomandat LECTIA DRYOLLOK care vorbeste despe acest colagen .Ar trebui fiecare sa gandeasca ca are nevoiede colagen pentru fiecare celula din corp.
In sfatsit am gasit un colagen pur, bioabsorbabil si cu un gust bun! Sunt foarte fericita cu alegerea facuta, respectiv cel cu afine si mure, insa de abia astept sa incec si varianta clasica.
Folosesc Colagen Plus de aproxim 3 luni și pot spune că rezultatele nu au întârziat să apară. Încă din prima lună am observat o îmbunătățire vizibilă a aspectului pielii — este mai fermă, mai hidratată și mai luminoasă.
Pentru mine a devenit parte din rutina zilnică și chiar se vede diferența. Recomand cu încredere celor care își doresc o piele mai sănătoasă și îngrijită din interior.






